Sebastian Adam Photography: 2014

Pe Juju l-am intalnit pentru prima data la mina din orasul Anina pe 30 august 2014. Eram impreuna cu un prieten (Oliver Merce) si intentionam sa vizitam mina ca sa facem fotografii. Cand am ajuns la poarta minei din fosta ghereta a portarului a iesit un om desirat, cu barba si parul valvoi, imbracat cu o camasa cu dungi descheiata la piept, pantaloni in carouri si slapi de cauciuc. I-am explicat in cateva cuvinte ce aveam de gand si el s-a oferit sa ne arate mina. Pe masura ce mergeam printre cladirile minei abandonate Juju a inceput sa ne povesteasca despre mina, despre viata lui, sa ne impartaseasca gandurile si trairile pe care le are.

Cine este Juju? De la inceput vreau sa spun ca nu e usor de raspuns la aceasta intrebare.

Conform propriei povestiri, Juju s-a nascut la Ramnicu Valcea in anul 1940. Tatal sau era cadru militar, o fire autoritara si dura, iar mama lui doctorita, cu o personalitate ce contrasta puternic cu cea a tatalui. Copilaria si primii ani de scoala i-a petrecut in Ramnicu Valcea. Din acea perioada pastreaza amintirea "razboaielor" purtate de copii din cartierul in care locuia el cu cei din alte cartiere. De asemenea aminteste si despre pedepsele pe care tatal lui i le aplica atunci cand facea cate o "boata", obligandu-l sa doarma in frig pe balcon pentru a deveni "spartan". De atunci, spune el, nu mai suporta caldura, pana in ziua de azi dormind chiar si iarna in incaperi fara incalzire.

Urmeaza apoi, la dorinta tatalui, liceul militar de muzica din Bucuresti, unde studiaza pianul pana in clasa a XIII-a. Din acesta perioada a dobandit si numele de Juju, dat de profesoara lui de franceza. Dupa terminarea liceului tatal insista ca el sa mearga la Conservator, insa el dorea sa faca facultatea de istorie-filosofie. Prin urmare, isi lasa tatal sa creada ca a intrat la Conservator, iar el urmeaza de fapt cursurile facultatii dorite. Lucrurile merg bine pana in anul IV cand tatal - general de armata in acel moment - hotaraste sa vada cum se descurca fiul sau la facultate; merge la Conservator, unde spre surprinderea lui afla ca nimeni nu stia despre existenta lui Juju. In acel moment adevarul iasa la suprafata, iar tatal fiind foarte suparat, il retrage pe Juju de la facultate si il trimite in armata la Brasov.

Spre norocul lui in armata povestea ii este aflata de catre unul din ofiterii superiori, care se hotaraste sa il ajute si il inscrie din nou la facultatea de istorie-filosofie, pe care o si termina. Dupa terminarea facultatii se intoarce la Ramnicu Valcea, unde lucreaza ca si profesor timp de sase ani, fiind foarte apreciat de catre elevi. In 1975 vorbeste la radio Europa Libera, drept urmare este dat afara din invatamant si ajunge la securitate unde este tinut timp de o luna de zile.

Se angajeaza apoi la TCH (Trustul de Constructii Hidro) din Valcea, iar norocul ii surade din nou deoarece era mare cautare de specialisti in terasamente-diguri; vorbeste cu seful care hotaraste sa il trimita la Facultatea de Constructii de la Brasov, pe care o si termina. Lucreaza la TCH pana in anul 1987 cand este implicat in "Revolta de la Brasov". Este din nou luat de securitate, i sa aplica o noua "corectie" sub forma de bataie, este lasat apoi sa plece, dar isi pierde si acest loc de munca.

Dupa aceste evenimente se angajeaza la IACM unde lucreaza in constructii pana in momentul cand, in timp ce facea izolatia unui bloc, cade de pe acoperis. Sta luni de zile impachetat in ghips, dar pana la urma se face bine; urmarile accidentului se vad insa si in prezent. Intreprinderea unde lucra incearca sa ascunda accidentul, pentru a nu pierde din punctajul anual. Juju nu vrea insa sa renunte asa de usor si incearca sa mearga in audienta la prim-vicele judetului. Lucrurile nu merg tocmai bine, iar Juju suparat fiind da foc tablourilor si steagurilor cu insemnele comuniste de la parterul institutiei. Fapta aceasta a reprezentat picatura care a umplut paharul, iar Juju este condamnat si trimis la penitenciarul de la Poiana Mare. Sta aici pana in septembrie 1989 cand reuseste sa fuga in Delta, iar apoi la Constanta.

Dupa 1990 pleaca din tara vreme de cativa ani. La mina din Anina lucreaza incepand cu anul 1993. Initial a lucrat ca si forjator la cald (fierar), dar apoi a detinut si alte functii in cadrul minei. Povestile din perioada aceasta sunt multe, Juju putand sa descrie in detaliu cum arata mina si activitatile ce se desfasurau acolo. Lucreaza aici pana la accidentul din 2006, cand mina este inchisa definitiv.

Aceasta e povestea lui Juju spusa de el insusi. Cat la suta din aceasta poveste este adevarata si cat este fictiune nu stiu si nici nu am considerat ca este cazul, in acest moment, sa se faca investigatii pentru a afla. Juju este un om excentric, iar ce il face deosebit sunt tocmai povestile spuse de el. Scopul acestei serii de fotografii si a acestui articol nu este de a despleti povestile lui, ci dimpotriva, de a arata personajul Juju asa cum se prezinta el.

Cand cineva il vede pentru prima data (sau cand vede fotografii cu el) poate sa traga concluzii gresite. Juju este omul cu care se poate vorbi despre filosofie, psihologie, pictura, asculta muzica buna si scrie poezii. Juju nu este nefericit, dimpotriva chiar. Fiind intrebat ce reprezinta pentru el fericirea, raspunsul a fost: "Linistea... Eu sunt cel mai linistit om din lume". Juju nu doreste si nu accepta ajutorul altora. "Nu-mi trebuie nimic" zice el. L-am intrebat de mai multe ori daca are nevoie de mancare sau haine, insa tot timpul ne-a refuzat. De fapt, singurul lucru de care s-a plans vreodata este faptul ca nu are in jurul lui oameni cu care sa aiba o discutie mai inteligenta. Este unul din oamenii in care am vazut cea mai mare impacare cu propia viata.

Este evident ca intre Juju si lumea in care traieste exista o "fractura" (cuvantul fiind folosit chiar de el). Totusi, el este integrat in viata orasului Anina, fiind probabil cel mai cunoscut om din localitate. Exista in acelasi timp o legatura intre omul Juju si mina unde a lucrat si unde inca locuieste. In primul rand se poate observa o oglindire a celor doua entitati: avem pe de-o parte decadenta fizica a minei, si decadenta umana, cel putin asa cum pare la prima vedere pentru un observator din exterior. Pe de alta parte Juju inca este viu, este demn, este fericit si multumit cu viata lui. Iar daca intrebi localnicii despre mina de la Anina, iti vor spune ca inca mai este carbune, ca nu ar fi trebuit sa fie inchisa. In al doilea rand exista o relatie de integrare a lui Juju in locul unde traieste, ghereta portarului fiindu-i acum casa.

Trebuie sa mai spun ca am avut retineri de a publica povestea lui Juju si aceasta datorita reactilor pe care banuiam ca o sa le starneasca. Ma refer aici la sentimentul de mila si la dorinta unora de a-l ajuta schimbandu-i intr-un anumit fel viata. Iar discutile avute cu diferite persoane mi-au confirmat aceste banuieli. Prin urmare, ii rog pe cei care au tendinta de a porni o campanie "ajutati-l pe Juju" sa se abtina. Sunt sigur ca orice incercare pompieristica de a-i schima viata in "mai bine" ar face de fapt mai mult rau.

Fotografiile din aceasta serie au fost facute in perioada august-decembrie 2014 in localitatea Anina, in perimetrul minei. Articolul este bazat pe povestirile lui Juju.